Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova

Proiectul este structurat astfel încât să adreseze două cauze fundamentale care afectează întreg cadrul de protecție a consumatorului din Republica Moldova. Pe de-o parte, reglementările deficitare cuplate cu un cadru instituțional crâmpoțit și slab creează un ecosistem defectuos de protecție a drepturilor consumatorilor. De cealaltă parte, cunoașterea slabă de către instituțiile mass-media și publicul larg a drepturilor consumator perpetuează, în continuare, neîncrederea față de instrumentele pieței libere și afectează grav concurența.
Drept urmare, obiectivul general al proiectului urmărește creșterea gradului de înțelegere și aplicare a drepturilor consumatorilor în Republica Moldova.
Realizarea obiectivului general va fi asigurată prin intermediul a două obiective specifice. Primul obiectiv specific vizează sporirea capacităților Guvernului și a autorităților cu competențe în domeniul drepturilor consumatorului de a aplica prevederile legale și de a asigura respectarea drepturilor consumatorilor.
Realizarea acestui obiectiv specific va fi asigurată, în principal, prin intermediul asistenței tehnice care va permite Guvernului și Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) să accelereze procesul de armonizare cu acquis-ul UE în domeniul protecției consumatorilor și să îmbunătățească cadrul de protecție a consumatorului. Pentru creșterea capacităților de implementare a legislației în domeniul protecției consumatorului, proiectul prevede elaborarea unui sistem informațional care ar facilita petiționarea și monitorizarea soluționării petițiilor. Suplimentar, vor fi formulate recomandări pentru fortificarea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorului, a rolului coordonator al acestuia precum și a funcției acestuia de punct de contact național în domeniul protecției consumatorilor. În scopul oferirii consultanței pentru consumatori, atât la nivel național cât și în contextul disputelor transfrontaliere, proiectul prevede crearea Centrului European pentru Protecția Consumatorilor.
Cel de-al doilea obiectiv specific urmărește sporirea cunoștințelor consumatorilor cu privire la drepturile pe care le au și acțiunile pe care le pot întreprinde în cazul în care aceste drepturi le-au fost încălcate. Pentru realizarea acestui obiectiv, consorțiul va susține implementarea unei ample campanii de popularizare a drepturilor consumatorilor. Suplimentar, vor fi identificate 5 organizații media cărora le vor fi furnizate sub-granturi pentru elaborarea investigațiilor jurnalistice, articolelor, emisiunilor radio și tv pe subiecte aferente drepturilor consumatorului și acțiunile pe care consumatorii le pot întreprinde atunci când aceste drepturi le sunt încălcate.
Realizarea sarcinilor enumerate va fi asigurată de echipa de proiect a consorțiului, susținută de 6 experți în domeniul protecției consumatorului, guvernanței, aproximării legislative, și IT. Durata de timp alocată pentru implementarea proiectului este de 30 de luni.
Donatori: Uniunea Europeană, Fundația Soros Moldova.
Proiectul va fi implementat de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene și Fundația Soros Moldova.
Comunicate și noutăți

Consumatorii pot depune reclamații direct comercianților, prin edemocrație.gov.md
Luni, 10 august 2026

Noul modul - Protecția consumatorului de pe platforma eDemocrație, prezentat antreprenorilor în cadrul CONSECON
Vineri, 31 iulie 2026

Specialiști din Republica Moldova și din străinătate discută la Chișinău despre reconfigurarea protecției consumatorilor în era digitală
Vineri, 13 martie 2026

Cum facem ca facturile să nu ne mai ardă la buzunare: problemele consumatorilor de energie, apă și canalizare, discutate la clubul de presă Expert-Grup și ANRE
Joi, 6 noiembrie 2025

Zboruri întârziate, bagaje pierdute – ce drepturi au pasagerii? Club de presă cu Autoritatea Aeronautică Civilă și ECC Moldova
Vineri, 11 iulie 2025

Club de presă Expert-Grup și ANSA | Produse alimentare și servicii de alimentație publică neconforme: cum sunt protejați consumatorii
Vineri, 27 iunie 2025

Protecția consumatorilor intră în era digitală: AGE și Expert-Grup au lansat în cadrul Moldova Digital Summit 2025 inițiativa comună pentru modernizarea și simplificarea procesului de petiționare pentru consumatori
Vineri, 6 iunie 2025

Protecția consumatorilor de servicii de comunicații: probleme cu care se confruntă consumatorii și soluțiile disponibile, discutate în cadrul unui club de presă organizat de Expert-Grup
Joi, 22 mai 2025

Protecția consumatorilor pe piața creditelor de consum – discutată în cadrul unui club de presă dedicat, organizat de Expert-Grup
Joi, 24 aprilie 2025

Protecția consumatorilor în prim-plan: concluzii cheie ale conferinței internaționale
Vineri, 14 martie 2025

Lansarea Centrului European al Consumatorului din Republica Moldova – un pas important în consolidarea cadrului de protecție a consumatorilor și a încrederii în mecanismele pieței unice europene
Marți, 5 noiembrie 2024

Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova susțin consolidarea cadrului de protecție a consumatorilor în Republica Moldova - componentă cheie a agendei de asociere și a procesului de integrare europeană
Marți, 30 aprilie 2024
Infografice și videografice din proiect
InfograficPracticile comerciale incorecte: ce reprezintă și cum le identificăm
Joi, 15 ianuarie 2026
InfograficEticheta unui produs: cum trebuie să fie și ce informație trebuie să conțină
Joi, 15 ianuarie 2026
InfograficDrepturile pasagerilor în transportul auto
Joi, 15 ianuarie 2026
VideograficRoaming fără griji – ce trebuie să știi înainte de a pleca în vacanță!
Vineri, 7 noiembrie 2025
VideograficGaranția produselor și serviciilor – ce drepturi ai ca și consumator?
Marți, 28 octombrie 2025
InfograficCe drepturi ai atunci când ți s-a anulat zborul sau ți s-a pierdut bagajul?
Luni, 4 august 2025
InfograficCui te adresezi dacă ți-au fost încălcate drepturile în calitate de consumator?
Duminică, 3 august 2025
InfograficDrepturile tale în vacanță - ce trebuie să știi despre pachetele turistice
Duminică, 3 august 2025
InfograficCând și cum depui o reclamație?
Duminică, 3 august 2025
InfograficRepararea, înlocuirea, reducerea prețului sau rambursarea, ce și când alegem în cazul produselor/serviciilor neconforme
Duminică, 3 august 2025
InfograficGaranția și termen de valabilitate: ce reprezintă, cum funcționează și ce drepturi oferă
Duminică, 3 august 2025
VideograficDrepturile consumatorului
Luni, 7 iulie 2025
InfograficCe drepturi ai în calitate de consumator?
Marți, 27 mai 2025
Materiale video din proiect
Evenimente conexe proiectului

Club de presă. Protecția consumatorilor de energie electrică și termică, gaze naturale, servicii de alimentare cu apă și canalizare: probleme întâmpinate de consumatori și instrumentele de care dispun pentru a le soluționa
sediul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova (ANRE)
Marți, 4 noiembrie 2025 15:00

Club de presă - „Protecția drepturilor consumatorilor de servicii de transport aerian: probleme întâmpinate de pasageri și soluțiile de care pot face uz”
sediul Expert-Grup
Joi, 10 iulie 2025 15:00

Club de presă: „Drepturile consumatorilor de produse alimentare și servicii de alimentație publică: principalele probleme sesizate de consumatori și modul în care acestea sunt soluționate”
sediul Expert-Grup
Joi, 26 iunie 2025 15:00

Club de presă: Protecția consumatorilor de servicii de telefonie, internet, televiziune și comunicații poștale - probleme întâmpinate de consumatori și instrumentele de care dispun pentru a le soluționa
sediul Expert-Grup
Joi, 22 mai 2025 15:00

Club de presă, 24 aprilie: „Protecția consumatorilor pe piața creditelor de consum: cum evităm riscurile de supraîndatorare, clauzele abuzive și fraudele”
sediul Expert-Grup
Joi, 24 aprilie 2025 15:00

Conferință științifică cu participare internațională cu tema: „Protecția consumatorilor: abordări integrate în sistemul juridic”
sala de evenimente a Academiei ”Ștefan cel Mare” a MAI al RM
Joi, 13 martie 2025 10.00

Lansarea Centrului European al Consumatorului din Republica Moldova
Hotel Courtyard by Marriott
Marți, 5 noiembrie 2024 10:00 - 12:00

Eveniment de lansare a proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorilor în Republica Moldova”
Digital Park
Marți, 30 aprilie 2024 14.00- 16.30
Publicații conexe proiectului
Protecția intereselor colective ale consumatorilor. Cum îți aperi drepturile când problema îi afectează pe mulți consumatori
Protecția consumatoruluiMarți, 23 iunie 2026
Soluționarea alternativă a litigiilor (SAL). Cum îți rezolvi disputa cu un comerciant, fără instanță.
Protecția consumatoruluiMarți, 9 iunie 2026
Cum funcționează fraudele de inginerie socială și cum ne protejăm de ele (phishing, vishing, smishing, spoofing etc)
Protecția consumatoruluiJoi, 28 mai 2026
Drepturile consumatorilor în cazul achiziției produselor utilizate (second-hand)
Protecția consumatoruluiMarți, 5 mai 2026
Publicitatea înșelătoare și comparativă: riscuri pentru consumatori și căi de protecție a drepturilor acestora
Protecția consumatoruluiMarți, 21 aprilie 2026
Ce trebuie să cunoască consumatorii despre contractul de vânzare-cumpărare a unui bun imobil în construcție
Protecția consumatoruluiMarți, 7 aprilie 2026
Concurența neloială și impactul asupra drepturilor consumatorilor
Protecția consumatoruluiMarți, 24 martie 2026
Plățile interzise a fi percepute de la consumatori: În ce cazuri plățile pretinse de comercianți sunt ilegale
Protecția consumatoruluiMarți, 10 martie 2026
Protecția consumatorului la stațiile PECO: calitate, cantitate și vânzarea „premium”
Protecția consumatoruluiMarți, 24 februarie 2026
Returnarea sau înlocuirea produselor de calitate corespunzătoare
Protecția consumatoruluiMarți, 10 februarie 2026
Drepturile consumatorilor de produse de creditare
Protecția consumatoruluiMarți, 3 februarie 2026
Cum evităm fraudele în tranzacțiile cu active virtuale? (bonus: asistent virtual)
Protecția consumatoruluiMarți, 20 ianuarie 2026
În ce măsură îți poți apăra drepturile când ai cumpărat un bun/serviciu de la o persoană care desfășoară ilegal activitatea de întreprinzător
Protecția consumatoruluiMarți, 13 ianuarie 2026
Diferența dintre clauzele abuzive și practicile comerciale incorecte. Criterii și exemple utile pentru consumatori
Protecția consumatoruluiMiercuri, 24 decembrie 2025
Achiziții imobiliare: Drepturile tale când cumperi o locuință sau alte bunuri imobile
Protecția consumatoruluiMarți, 16 decembrie 2025
Notă de poziție. Excesul de mediere dăunează grav consumatorilor: de ce noua lege cu privire la mediere nu trebuie aplicată pentru litigiile dintre consumatori și profesioniști
Protecția consumatoruluiMiercuri, 3 decembrie 2025

Vitalie Rapcea
Director program „Infrastructură Economică și de Mediu”
Contractele încheiate prin mijloace electronice
Protecția consumatoruluiMarți, 2 decembrie 2025
Contractele negociate în afara spațiilor comerciale
Protecția consumatoruluiMarți, 18 noiembrie 2025
Drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate la distanță
Protecția consumatoruluiMarți, 21 octombrie 2025
Drepturile consumatorilor de trimiteri poștale
Protecția consumatoruluiMarți, 7 octombrie 2025
Eticheta unui produs: cum trebuie să fie și ce informație trebuie să conțină
Protecția consumatoruluiMarți, 9 septembrie 2025
Pachetul turistic. Ce prevederi trebuie să conțină contractul cu un prestator de servicii turistice pentru o vacanță fără griji
Protecția consumatoruluiMarți, 5 august 2025
Sondaj. Rezultatele cercetării percepției consumatorilor cu privire la drepturile pe care le au și percepția acestora privind eficiența autorităților cu competențe în domeniul protecției consumatorilor
Protecția consumatoruluiLuni, 4 august 2025

Vitalie Rapcea
Director program „Infrastructură Economică și de Mediu”
Andreea Creciun
Roaming fără griji: protejează-te și economisește!
Protecția consumatoruluiMiercuri, 30 iulie 2025
Ce drepturi ai în calitate de pasager în călătoriile auto naționale și cele internaționale și ce faci dacă aceste drepturi ți-au fost încălcate?
Protecția consumatoruluiMarți, 8 iulie 2025
Închiriezi o mașină? Iată ce trebuie să știi pentru a-ți proteja drepturile
Protecția consumatoruluiMarți, 24 iunie 2025
Ce drepturi ai atunci când ți s-a anulat zborul sau ți s-a pierdut bagajul?
Protecția consumatoruluiMarți, 10 iunie 2025
Drepturile tale în vacanță: ce trebuie să știi despre pachetele turistice
Protecția consumatoruluiMarți, 27 mai 2025
Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova și rolul acestuia în sprijinirea și capacitarea consumatorilor
Integrare europeanăProtecția consumatoruluiMarți, 13 mai 2025
Drepturile consumatorilor în cazul cumpărăturilor online
Protecția consumatoruluiMarți, 29 aprilie 2025
Clauzele abuzive: ce reprezintă și cum le identificăm
Protecția consumatoruluiMarți, 8 aprilie 2025
Stas Ghilețchi
Adrian Iermurachi
Garanția și termenul de valabilitate: ce reprezintă, cum funcționează și ce drepturi oferă
Protecția consumatoruluiMarți, 25 martie 2025
Reparare, înlocuire, reducerea prețului sau rambursare, ce și când alegem?
Protecția consumatoruluiMarți, 4 martie 2025
Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator?
Protecția consumatoruluiMarți, 18 februarie 2025
Cui te adresezi dacă ți-au fost încălcate drepturile în calitate de consumator
Protecția consumatoruluiMarți, 4 februarie 2025
Ce drepturi ai în calitate de consumator?
Protecția consumatoruluiMarți, 21 ianuarie 2025
Analiza cadrului de protecție a consumatorului
Protecția consumatoruluiLuni, 4 noiembrie 2024
Stas Ghilețchi
Adrian Iermurachi