Expert-Grup

Protecția consumatorilor pe piața creditelor de consum – discutată în cadrul unui club de presă dedicat, organizat de Expert-Grup

Joi, 24 aprilie 20253445 vizualizări
Protecția consumatorilor pe piața creditelor de consum – discutată în cadrul unui club de presă dedicat, organizat de Expert-Grup
Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” a organizat astăzi, 24 aprilie, un club de presă dedicat „Protecției consumatorilor pe piața creditelor de consum: cum evităm riscurile de supraîndatorare, clauzele abuzive și fraudele”.

Evenimentul a adus în prim-plan drepturile consumatorilor de servicii de creditare și modul în care Comisia Națională a Pieței Financiare asigură protecția consumatorilor și respectarea drepturilor acestora. Discuția a avut loc în format Chatham House, ceea ce a permis participanților să intre în mai multe detalii aferente problemelor pe care le întâmpină consumatorii de credite de consum.

Președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Dumitru Budianschi, a subliniat în intervenția sa că: „Protecția consumatorilor de servicii financiare nu este despre petiții, ci despre securitatea financiară a fiecăruia dintre noi, despre prosperitatea noastră și despre un sector financiar puternic și eficient. În acest sens, CNPF depune toate eforturile pentru a impune pieței financiare reguli în conformitate cu care furnizorii de servicii financiare să acționeze în interesul suprem al consumatorului”. Domnul Budianschi a menționat că protecția consumatorului de servicii financiare ar trebui să înceapă încă de la conceperea produselor financiare. Accentul principal trebuie pus pe supravegherea pieței și măsuri proactive care ar duce la o conformare mult mai mare a tuturor actorilor.

În acest context, Vicepreședintele Comisiei, Adrian Gheorghiță, a exemplificat rolul proactiv al CNPF atunci când este vorba despre supravegherea pieței cu controlul efectuat de autoritate privind mesajele publicitare ale instituțiilor de creditare. Această evaluare a scos în evidență practici neloiale precum perpetuarea unor informații eronate sau înșelătoare referitoare la produsele de creditare promovate. Domnul Gheorghiță a mai trecut în revistă și constrângerile aferente cadrului legal, dar și modul în care acestea urmează a fi depășite prin proiectul de modificare a mai multor acte legislative cu genericul „Consolidarea cadrului de protecție a drepturilor consumatorilor de servicii financiare”.

La fel, reprezentanții CNPF s-au referit și la:

  • abaterile de la cerințele de transparență prevăzute în Legea nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori;
  • dobânzile și penalitățile excesive din partea creditorilor (bănci sau organizații de microcreditare);
  • calcul incorect al Dobânzii Anuale Efective (DAE);
  • taxe și comisioane ascunse;
  • comisioane nejustificate pentru rambursarea anticipată;
  • clauze abuzive privind garanțiile și răspunderea disproporționată a debitorului;
  • practici comerciale înșelătoare sau incorecte în promovarea produselor financiare etc.

Suplimentar, a fost menționată și importanța societății civile în apărarea intereselor consumatorilor de produse de creditare, în mod particular în cazul unei reprezentări colective. S-a subliniat că asociațiile de consumatori în Republica Moldova sunt aproape invizibile, în mod special când sunt comparate cu asociațiile patronale și cele de business sau de profil. Aici fiind necesară și intervenția autorităților pentru a stimula dezvoltarea asociațiilor de consumatori de servicii financiare.

Mihaela Pascal, directoarea Centrului European al Consumatorului din Republica Moldova, a reafirmat sprijinul pe care Centrul îl acordă consumatorilor prin Campania națională de informare a consumatorilor și a menționat că ECCM este deschisă să acorde și asistență consumatorilor de servicii financiare, care consideră că drepturile acestora le-au fost încălcate.

Evenimentul a fost unul foarte dinamic, cu multe întrebări din partea celor prezenți. Moderatorul clubului de presă, Vitalie Rapcea, director de program în cadrul Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, s-a asigurat ca discuția, pe tot parcursul evenimentului, să rămână  una pe cât se poate de sinceră și dinamică. Iar, către finalul clubului de presă, reprezentanții organizațiilor media au menționat necesitatea organizării de către CNPF a unor instruiri pentru jurnaliști în vederea decorticării subiectelor aferente drepturilor consumatorilor de servicii financiare.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în calitate de lider de consorțiu, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene, finanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.