Drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate la distanță
Contractul este un acord legal prin care două sau mai multe părți își asumă obligații reciproce – de exemplu, procurarea unui produs sau prestarea unui serviciu în schimbul plății unui preț stabilit în bani. În viața de zi cu zi, majoritatea tranzacțiilor dintre consumatori și comercianți se realizează prin astfel de contracte, fie că sunt semnate fizic, agreate verbal sau încheiate printr-un apel telefonic sau simplu click pe internet.
În era conexiunilor mobile și digitale, pe lângă contractele clasice, adică cele scrise, legea recunoaște și alte forme de contracte: i) contractele la distanță (încheiate prin telefon, internet, poștă), ii) contractele încheiate în afara spațiilor comerciale (de exemplu, la domiciliul consumatorului sau în locuri publice), sau iii) contractele încheiate prin mijloace electronice (aplicații digitale, platforme online, site-uri web). Aceste forme de contracte, deși diferite prin modul de încheiere, implică aceleași efecte juridice și sunt supuse unor reguli speciale menite să protejeze consumatorul, care se află deseori într-o poziție de vulnerabilitate.
Prezenta notă analizează, în particular, contractele la distanță, încercând să explice simplu și accesibil care sunt particularitățile acestora.
Noțiune și particularități
Contractul la distanță este un acord încheiat între un profesionist (comerciant) și un consumator fără ca aceștia să fie față în față, folosind exclusiv mijloace de comunicare la distanță (internet, telefon, e-mail, poștă etc.). Codul civil al Republici Moldova indică că, contractul la distanță este negociat și încheiat în cadrul unui sistem care funcționează la distanță, fără prezența fizică simultană a profesionistului și a consumatorului. Se consideră contract la distanță inclusiv orice comandă făcută de consumator care produce efecte obligatorii asupra lui. Cu alte cuvinte, în practică, un contract la distanță apare, de obicei, atunci când comanzi bunuri sau servicii prin internet, telefon sau chiar poștă.
În cazul contractelor la distanță, consumatorul nu are acces direct la produs, pentru a-l putea analiza, studia sau compara. Luând în considerare acest factor precum și organizarea și pregătirea profesională mai avansată a comerciantului față de un consumator mediu, legea impune primului obligații mai numeroase și complexe.
Elementele constitutive și aspecte comparative
Contractul la distanță se definește prin următoarele particularități:
- Absența prezenței fizice simultane. Caracteristica definitorie este că părțile nu sunt prezente fizic împreună în niciun moment pe parcursul negocierii sau încheierii contractului. Aceasta distinge contractul la distanță de tranzacțiile tradiționale față în față.
- Sistem organizat funcțional la distanță. Tranzacția trebuie să aibă loc în cadrul unui sistem structurat, pre-stabilit, conceput, de regulă, pentru vânzări sau servicii destinate publicului larg.
- Utilizarea exclusivă a mijloacelor de comunicare la distanță. De la negocierea inițială până la acordul final, trebuie utilizate exclusiv instrumente de comunicare la distanță (internet, telefon, poștă). Această condiție este vitală pentru ca un contract să se fie considerat la distanță. Simpla semnare electronică a unui contract, care a implicat interacțiuni fizice în procesul de negociere, nu conferă clasificarea de contract la distanță.
- Astfel, definirea contractelor la distanță se bazează pe proces, și anume folosirea tehnologiilor și lipsa interacțiunii fizice.
Comerțul contemporan implică mai multe tipuri de contracte, precum cele la distanță, cele încheiate în afara spațiilor comerciale și cele încheiate prin mijloace electronice, iar diferențierea corectă a acestora este esențială, pentru evitarea confuziilor. Contractele la distanță se deosebesc de cele încheiate în afara spațiului comercial prin faptul că nu implică interacțiunea fizică simultană a consumatorului și comerciantului (profesionistului), pe când cele din urmă presupun o astfel de interacțiune, însă care se desfășoară în alt loc decât sediul comercial obișnuit al profesionistului. De asemenea, contractele la distanță diferă de cele încheiate prin mijloace electronice prin faptul că primele pot fi încheiate prin diverse mijloace de comunicare (telefon, e-mail, corespondență fizică), pe când cele electronice sunt încheiate exclusiv prin platforme sau aplicații digitale specializate.
Condiții de valabilitate ale contractului la distanță
Pentru ca un contract la distanță să fie valid, se aplică în primul rând regulile generale ale oricărui contract – i) voință liberă a părților; ii) capacitate de exercițiu; iii) obiect licit etc. Pe lângă acestea, legea impune condiții specifice de informare, precum și condiții pentru forma acestei informări.
Descarcă nota integrală elaborată în cadrul Campaniei Naționale de Informare a Consumatorilor: „Drepturile consumatorilor sunt drepturile mele!” și află mai multe:
Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în calitate de lider de consorțiu, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene, finanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.
Anexe
Drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate la distanta
Descarcă PDF260 KB1 descărcări



