Protecția consumatorilor intră în era digitală: AGE și Expert-Grup au lansat în cadrul Moldova Digital Summit 2025 inițiativa comună pentru modernizarea și simplificarea procesului de petiționare pentru consumatori

Cu acest prilej, Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în parteneriat cu Agenția pentru Guvernare Electronică (AGE), a organizat workshopul tematic „Sinergizarea instituțiilor publice pentru îmbunătățirea protecției consumatorilor prin intermediul platformei e-Democrație”. Evenimentul a reunit aproape 40 de participanți – reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Delegației Uniunii Europene, Inspectoratului de Stat pentru Protecția Consumatorilor, ECC Moldova, ai autorităților publice centrale cu competențe în domeniu, alături de specialiști din sectorul IT, mediul academic și organizații ale societății civile.
Discuțiile din cadrul workshopului s-au concentrat pe:
- dificultățile cu care se confruntă consumatorii în procesul actual de petiționare;
- provocările întâmpinate de autorități în recepționarea, procesarea și soluționarea eficientă a petițiilor;
- modul în care platforma e-Democrație va funcționa ca punct unic de contact, facilitând transmiterea petițiilor;
- alinierea la standardele europene în domeniul protecției consumatorilor;
- și nu în ultimul rând, nevoile autorităților care urmează a fi satisfăcute prin intermediul noilor funcționalități digitale.
Evenimentul a fost moderat de Vitalie Rapcea, director de program, Expert-Grup și managerul proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova”, iar în cadrul sesiunii au fost prezentate funcționalitățile actuale și perspectivele de dezvoltare ale platformei.
Andrei Prisăcar, director adjunct AGE, a subliniat: „Platforma e-Democrație reprezintă un nou standard de guvernare participativă, ce permite cetățenilor să interacționeze direct, eficient, mai rapid și mai sigur cu instituțiile statului.”
Parteneriatul dintre AGE și Expert-Grup a fost oficializat prin semnarea unui Acord de colaborare, care vizează:
- digitalizarea completă a procesului de petiționare în domeniul protecției consumatorilor;
- integrarea acestor funcționalități în aplicația EVO;
- consolidarea capacităților instituționale în utilizarea instrumentelor digitale;
- dezvoltarea unui sistem de raportare automatizat pentru analize și statistici relevante.
Adrian Lupușor, director executiv Expert-Grup, a declarat: „Putem zice că platforma e un upgrade la democrație, la ce înseamnă aceasta pentru cetățean, pentru stat. Domeniul protecției consumatorilor și petiționarea pliată pe interesele consumatorului va fi o continuitate în acest proiect important. Platforma constituie un produs promițător și e un exercițiu foarte complex. Vom face echipă cu toate instituțiile necesare pentru a duce la bun final acest proiect, așa cum toți suntem consumatori și toți suntem interesați de o funcționare bună a platformei.”
Despre platforma eDemocrație
Lansată în regim pilot, platforma edemocratie.gov.md oferă deja posibilitatea de a depune petiții și de a consulta inițiative publice online, fără hârtii sau drumuri inutile. În primele două zile ale summitului, peste 400 de cetățeni și-au exprimat opinia prin sondajele disponibile pe platformă.
Alte autorități vor fi conectate treptat. De asemenea, orice instituție publică poate solicita conectarea prin formularul online disponibil pe platformă.
Evenimentul poate fi urmărit aici:
Proiectul „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova” este implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în calitate de lider de consorțiu, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene, și finanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.



