O călătorie virtuală pe „Drumul banilor” de Ziua Internațională a Economisirii

Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță desfășurarea, în perioada 29-30 octombrie, a celei de-a doua ediții anuale a activităților de educație financiară inițiate în cadrul proiectului „Învață. Dă sens banilor” în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Evenimentul se va derula sub genericul „Drumul banilor” cu prilejul Zilei Inernaționale a Economisirii și este adresat tinerilor cu vărste începând de la 16 ani care doresc să se integreze în mod firesc și activ în lumea modern
Anul acesta, participanții vor purcede la o călătorie virtuală (online, pe platforma Zoom.us) în care vor afla multe lucruri interesante despre „drumul banilor” spre economia reală, instrumentele de plată fără numerar și curiozități despre utilizarea acestora la noi și peste hotare. De asemenea, vor cunoaște cum ajung banii în circulație și care sunt elementele de siguranță ale monedei naționale. Tinerii, împreună cu organizatorii evenimentului, vor reflecta asupra sistemului financiar național și vor discuta despre ceea ce reprezintă instrumentele de economisire și cele de creditare.
Totodată, participanții își vor putea recapitula cunștințele - sesiunile prevăzute pentru cele două zile se vor finaliza cu un concurs de evaluare, iar câștigătorii vor fi premiați cu seturi de monetărie.
Doritorii de a se înscrie la aceste activități de educație financiară pot transmite cererile de participare completând acest formular până miercuri, 28 octombrie 2020, ora 18:00.
„Dă sens banilor” este un proiect de educație financiară lansat în luna martie 2019 de către Banca Națională a Moldovei și Expert-Grup. Proiectul a fost inițiat cu scopul de a spori nivelul de înțelegere a principalelor concepte și produse financiare în rândul tinerilor, astfel încât, ajunși în fața unor situații cu impact financiar, aceștia să ia decizii corecte în gestionarea propriilor venituri.
This event has already taken place; registrations are closed.Attachments
Agenda evenimentului Drumul Banilor ediția a doua
Download PDF653 KB1 downloads
Related events
See all
Primăria orașului Leova va emite obligațiuni municipale în valoare de 9 milioane lei pentru dezvoltare urbană
27 May 2026, at 00:00
or.Leova, Clădirea primăriei

Forumul Național al Pieței Muncii și Dialogului Social din Republica Moldova
30 April 2026, at 09:00
Digital Park, Community Hall

Presentation Event of the Monitoring Report on the Implementation of the Strategy for the Administration of State Property in the Field of State-Owned Enterprises and Commercial Companies with Full or Majority State Ownership
23 April 2026, at 10:00
VisPas Hotel

Paradoxul dintre deficitul forței de muncă și rata mare de inactivitate a populației Moldovei discutat în cadrul ședinței CONSECON
4 March 2026, at 00:00
În gradina la ion