Raportul de Stare a Țării 2024

Evoluțiile istorice privind procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, pornit în 2022-2023, au marcat și anul 2024, odată cu validarea vectorului integraționist european prin referendum constituțional, și demararea activităților de pregătire pentru negocierile de aderare care urmează să înceapă în 2025. Totuși, carențele de capacitate a instituțiilor publice, mersul lent al reformelor-cheie și evoluțiile politice riscă să pericliteze viteza acestor procese. Obținerea statutului de țară-candidată în vara anului 2022 și recomandarea Comisiei Europene privind începerea negocierilor de aderare în decembrie 2023 au reprezentat o etapă istorică nouă pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Însă aceasta a fost determinată mai curând de factori geopolitici, decât de îmbunătățiri structurale interne, fiind de facto un credit de încredere acordat de Bruxelles unei țări vulnerabile, în special, în contextul agresiunii militare ruse în Ucraina și condusă de către o guvernare pro-europeană. Provocarea majoră a anului 2024 a fost valorificarea acestui credit de încredere prin demararea dinamică a procedurilor de pregătire a negocierilor, în paralel cu dinamizarea reformelor pe intern. Cu prima parte Republica Moldova s-a descurcat relativ bine, cu a doua - mai puțin. Astfel, au fost create și și-au început într-un mod dinamic activitatea grupurile de lucru, inclusiv cu implicarea reprezentanților societății civile, fapt apreciabil. La fel, s-a avansat pe dimensiunea screening-ului bilateral, inclusiv cu suportul societății civile. Per ansamblu, procesele de pregătire pentru negocierile de aderare au fost coordonate relativ bine, cu implicarea activă a Secretarilor de Stat desemnați și a Biroului pentru Integrare Europeană. În același timp, se atestă o dinamică lentă a reformelor sistemice, inclusiv a celor mai problematice. De exemplu, conform Raportului de evaluare independentă a implementării recomandărilor Comisiei Europene privind clusterul „Fundamentals” , progresul a fost evaluat cu doar 3,2 puncte din 5 posibile maximum. Mersul lent al reformelor (cel puțin în raport cu așteptările) a influențat în mare parte și rezultatele referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, unde s-a atestat un vot pro integrare europeană sub așteptări. Astfel, reformele trebuie dinamizate, în special pe dimensiunea justiției, luptei cu corupția și administrației publice, pentru a consolida credibilitatea Republicii Moldova privind aspirațiile sale de a deveni membră a Uniunii Europene. 

Economia moldovenească își epuizează potențialul, ceea ce face imperativă tranziția de la modelul de competitivitate bazat pe costul redus la forței de muncă la cel bazat pe eficiență 

Recuperarea economică, prognozată anterior pentru anul 2023, s-a amânat pentru 2024. Anul 2023 a marcat de facto o stagnare economică, înregistrând o creștere a Produsului Intern Brut de doar 0,7%, în pofida unui an agricol favorabil și a bazei mici de comparație (-4,6% în 2022). Pentru 2024, anticipăm o recuperare economică de circa 2%, fiind susținută în mare parte de o anumită dinamizare a consumului intern și de creșterea investițiilor publice. Principalele riscuri derivă din sectorul agricol, unde anticipăm o recesiune de circa 10%-15%; din producția industrială, unde anticipăm o stagnare sau o creștere nesemnificativă; dar și din mediul extern, care va afecta activitatea de exporturi și cea investițională privată. În linii mari, atestăm o încetinire continuă a ritmurilor de creștere economică, pe fundalul nesoluționării problemelor de bază ale țării, care subminează atractivitatea investițională și potențialul de export: disfuncționalitățile din justiție, instabilitatea politicilor, accesul limitat la capital și o piață de capital aproape inexistentă, cadru concurențial defectuos, un nivel scăzut al libertății economice, dar și factorii demografici și migrația care alimentează dezechilibrele pe piața muncii. 

Încetinirea creșterii economice și erodarea potențialului acesteia pe fundalul acutizării deficitului de forță de muncă relevă faptul că țara își epuizează modelul actual și destul de rudimentar de competitivitate bazat pe resurse, iar trecerea la un alt model, bazat pe eficiență, este lentă și incertă. Majoritatea activităților economice de până acum, au implicat niveluri scăzute de sofisticare tehnologică, de procesare și valoare adăugată. Prin acest fapt se explică unul dintre cele mai mici niveluri de productivitate a muncii, respectiv de salarizare, dar și de exporturi ca pondere în PIB din regiune. Un atare model, în pofida vulnerabilităților, a putut supraviețui grație disponibilității și costului relativ redus al forței de muncă, ceea ce a și atras o bună parte din investiții străine directe în sectoare precum automotive sau textile (chiar dacă aceste sectoare generează valoare adăugată limitată, deoarece se bazează pe importul de materie primă și pe un nivel minim de procesare, după care produsele sunt re-exportate). Odată cu acutizarea fenomenului de emigrare a populației cu vârsta aptă de muncă, dar și cu creșterea salariilor cu ritmuri superioare creșterii productivității muncii, problema deficitului pe piața muncii a devenit una pregnantă pentru mediul de afaceri și pentru întreprinderile ce și-au construit modelul de business bazat pe costul redus al forței de muncă. Prin urmare, economia Republicii Moldova și-a epuizat, de facto, modelul de competitivitate bazat pe costul redus al forței de muncă și intră într-o perioadă de creștere economică lentă și incertitudine, în care întrebarea „când și dacă va reuși să tranziteze la un nou model de competitivitate bazat pe eficiență” încă nu are un răspuns cert. Cu siguranță, discuțiile despre o eventuală liberalizare a pieței muncii pentru lucrători necalificați este un pas înapoi, care doar perpetuează această incertitudine asociată cu modelul de competitivitate bazat pe costul redus al forței de muncă. Un model care este nesustenabil și suboptimal, dacă ne dorim maximizarea bunăstării întregii economii și nu doar a companiilor ce beneficiază de costul redus al forței de muncă. În acest sens, atenția Guvernului trebuie orientată spre canalizarea politicilor și a resurselor spre susținerea sectorului privat care generează valoare adăugată, prin procesarea materiei prime locale, eficientizarea proceselor de producție și implementarea inovațiilor tehnologice. Or, anume focusarea pe maximizarea valorii adăugate în economie și pe eficientizarea proceselor va crea precondiții sustenabile pentru majorarea salariilor, a exporturilor nete, a încasărilor din impozite și, în general, a creșterii economice per ansamblu. 

Sectorul real continuă să se confrunte cu nivelul înalt de incertitudine, riscuri de securitate, condiții de piață nefavorabile și imprevizibilitatea cadrului legal și regulator

Pe fundalul nivelului înalt de incertitudine, datele agregate din bilanțurile firmelor pentru anul 2023 sugerează o creștere și mai mare a aversiunii față de risc și un apetit investițional limitat. Astfel, capitalul propriu al firmelor a crescut cu 9,6%, în timp ce soldul datoriilor totale s-a redus cu 0,3%. Starea de apatie și de așteptare a firmelor din 2023 a continuat parțial și în 2024 în rândul IMM-urilor, în timp ce afacerile mari au anticipări mai optimiste.

În sectorul real, după un 2023 cu o conjunctură a pieței în mare parte nefavorabilă, în 2024 fermierii au de gestionat presiunea continuă a prețurilor mai mici la pachet cu recoltele inferioare din anul trecut de -10-15%. Industria continuă să se confrunte cu provocări, iar ponderea acesteia în PIB a scăzut în 2023 la minime istorice (11,2%), indicând o nevoie urgentă de modernizare și de restructurare. Sectorul de servicii reprezintă principala sursă de creștere economică pentru anul 2024, odată cu revenirea comerțului retail și a construcțiilor, dar și a continuării expansiunii sectoarelor IT și HoReCa. Acest nou suflu în sectorul de construcții rezidențiale, la care se adaugă continuarea efortului firmelor pentru retehnologizare și automatizare, au permis revenirea pe plus a investițiilor în anul 2024. Sectorul bancar rămâne stabil și rezilient, însă, în pofida relaxării politicii monetare, nivelul de intermediere financiară rămâne mediocru. Băncile atrag depozitele la rate de minime istorice și înregistrează cele mai mari marje dintre ratele efective aferente soldurilor de credite și depozite din cel puțin ultimii zece ani.

Analiza mediului de afaceri relevă o continuitate în îmbunătățirea percepțiilor privind nivelul de corupție din țară, dar și în înrăutățirea nivelului de libertate economică. Pe lângă riscul de securitate, generat de agresiunea rusă în Ucraina, percepția investitorilor străini față de Republica Moldova este șubrezită și de unele decizii discreționare și puțin argumentate ale Guvernului, dar și de lipsa de stabilitate a regulilor de joc instituite prin legislație. Totodată, s-au făcut progrese notabile în digitalizarea serviciilor publice și în dezvoltarea comerțului online. În recomandările de politici formulate se optează pentru o abordare strategică în toate domeniile economice, inclusiv în cele neacoperite de planificarea strategică (comerț intern, infrastructura calității și supravegherea pieței, concurența). Se recomandă crearea unor instrumente de garantare pentru exportatori, care să atenueze riscurile financiare și să sprijine fluxurile de lichidități. De asemenea, consolidarea măsurilor active de ocupare a forței de muncă și accelerarea internaționalizării universităților sunt esențiale pentru a răspunde mai bine nevoilor pieței muncii. Rămâne prioritară și îmbunătățirea predictibilității și stabilității reglementărilor pentru a întări încrederea mediului de afaceri. Aplicarea „principiului rarității" în acordarea subvențiilor agricole și prioritizarea proiectelor cu impact economic ridicat este o altă recomandare ce poate contribui la utilizarea mai eficientă și mai cu impact a resurselor bugetare pentru fermieri.

Rata înaltă a sărăciei, în pofida recuperării moderate a veniturilor și consumului, rămâne cea mai stringentă problemă socială

Veniturile reale ale populației sub formă de salarii și pensii au înregistrat, începând cu a doua jumătate a anului 2023, o creștere compensatorie după atenuarea șocului inflaționist din 2022. Ca urmare a creșterii veniturilor reale, dar și a scăderii ratelor dobânzilor și revigorării creditării de consum, s-a constatat o majorare a consumului final al gospodăriilor casnice, deși ritmurile de creștere au fost totuși slabe. Spre deosebire de salarii și pensii, remiterile reale primite de populație au continuat, în anul 2023, trendul descendent, care nu s-a remediat nici în 2024. Diminuarea remiterilor reale a fost cauzată de scăderea remiterilor nominale în valută, ca urmare a crizei costului vieții și a micșorării cererii de forță de muncă în țările-gazdă. Deoarece remiterile reprezintă o sursă importantă de venituri în bugetele gospodăriilor casnice, dinamica lor negativă a fost unul dintre factorii ce au estompat efectul creșterii altor venituri asupra indicatorilor sărăciei. Astfel, în 2023, rata sărăciei absolute a rămas aproape neschimbată comparativ cu anul precedent și chiar a crescut ușor: 31,6% (+0,5% față de 2022). Cel mai mult au fost afectate grupurile care deja erau dezavantajate: persoanele pentru care principala sursă de venit este activitatea individuală agricolă, familiile cu copii, persoanele cu dizabilități. Pentru depășirea problemei de sărăcie persistentă este necesară continuarea programelor de asistență socială, țintite pe cei mai vulnerabili, dar și dinamizarea creșterii economice.

Creșterea reală a salariilor a determinat o participare mai activă a populației pe piața muncii, însă forța de muncă a continuat să scadă, în particular din cauza emigrării. În trimestrul II 2024, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 de ani a crescut cu 0,7 p. p. față de T2:23, ajungând la 57,3%. În particular, s-a majorat numărul persoanelor ocupate în administrația publică, învățământ, sănătate și asistență socială, transporturi și depozitare, informații și comunicații. În același timp, în pofida majorării salariilor reale în toate ramurile, a scăzut numărul persoanelor ocupate în agricultură, silvicultură și pescuit, industrie, comerț, activități de cazare și alimentație publică. În total, populația ocupată s-a diminuat cu 34,4 mii de persoane față de T2:23, numărul de șomeri a scăzut cu 0,6 mii de persoane, iar populația în afara forței de muncă (inactivă) în vârstă de 15 ani și peste s-a redus cu 25,0 mii de persoane. În mare parte, acest fenomen a fost cauzat de emigrare, de motive economice, dar și în legătură cu riscurile de securitate. După izbucnirea, în 2022, a războiului din Ucraina, numărul emigranților cu vârsta aptă de muncă din Republica Moldova a crescut până la 146 de mii de persoane anual, iar cel al imigranților cu vârsta aptă de muncă a constituit 99 de mii de persoane, ceea ce a rezultat în minus 47 de mii de persoane net. Ca răspuns de politici, este esențială continuarea reformării pieței muncii (reducerea nepotrivirii dintre calificările lucrătorilor și necesitățile businessului, majorarea participării femeilor pe piața muncii prin dezvoltarea serviciilor de îngrijire a copiilor și a vârstnicilor), îmbunătățirea mediului de afaceri și stimularea concurenței, pentru a crește productivitatea și remunerarea muncii.

Tranziția spre modelul de competitivitate bazat pe eficiență poate fi atinsă cu ajutorul suportului financiar din partea statului. În acest sens, este crucială îmbunătățirea guvernanței și eficienței programelor și mecanismelor guvernamentale de susținere a economiei

Chiar dacă, în ultimii ani, statul a majorat resursele alocate pentru susținerea sectorului privat și a economiei în ansamblu, acestea au avut un impact limitat. Doar pentru programele bugetare de susținere a IMM și cele de susținere a agriculturii, în perioada 2022-2023  au fost alocate mai bine de patru miliarde de lei. Cu toate acestea, resursele respective nu au fost administrate în cel mai adecvat mod, din cauza lipsei de coordonare între diferite programe (ex.: multiple cazuri de suport financiar pentru același proiect investițional din diferite programe), pe fundalul lipsei unui registru unificat al tuturor programelor de suport; din cauza alocării suportului financiar pentru companiile care, de fapt, nu ar fi trebuit sa primească finanțări preferențiale deoarece sunt afiliate sau fac parte, de facto, din grupuri economice mari (cadrul legal rămâne destul de permisiv în acest sens); precum și alocarea resurselor financiare fără a stabili priorități clare ale activităților de procesare sau care aduc valoare adăugată (un exemplu elocvent în acest sens sunt subvențiile în agricultură, care au fost extinse și peste activități economice ce țin de procesare, depozitare și industria alimentară). 

În vederea susținerii tranziției de la modelul de competitivitate bazat pe costul resurselor la cel bazat pe eficiență, statul trebuie să-și revizuiască modul în care planifică și alocă resursele financiare în economie. Instrumentele de suport financiar - înainte de toate, subvențiile în agricultură și programele Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului - trebuie să acorde prioritate clară activităților economice care generează valoare adăugată: procesarea materiei prime locale, tehnologizarea proceselor de producție, implementarea inovațiilor la nivel de firmă și orientarea spre export. Totodată, este important să fie stabilit un mecanism de coordonare între diverse programe, inclusiv prin crearea unui registru care să le integreze, pentru a evita susținerea financiară, din cadrul a diferite programe, a aceluiași obiect investițional, dar și pentru a eficientiza mecanismele de alocare a resurselor financiare. În acest sens, este crucială schimbarea abordării de la evaluarea mecanică și formalistă a dosarelor de finanțări, la evaluarea pe bază de riscuri, de valoare adăugată generată și de impact al afacerii asupra sectorului și economiei în ansamblu. Consiliul Concurenței trebuie să joace un rol mai activ în depistarea și penalizarea tentativelor de a beneficia de programe de finanțare de stat prin intermediul companiilor care ascund că sunt afiliate între ele. O atenție sporită trebuie de acordat guvernanței de alocare a suportului financiar sectorului privat, pentru a evita aranjamente coruptibile sau clientelare. Aici vorbim de câteva elemente de guvernanță critice, și anume: (i) divizarea funcțiilor de evaluare, implementare și monitorizare; (ii) independența deciziilor de finanțare; (iii) calitatea organelor de conducere (Consiliul și organul executiv).

Deși Moldova are un sistem bancar bine capitalizat și resurse financiare din ce în ce mai mari alocate de către Guvern, deficitul de finanțare semnalat de către firme rămâne în continuare o mare problemă. Lipsa capitalului propriu și problemele de intermediere se transpun în afaceri care stagnează, iar economia, în cele din urmă, ratează oportunități de investiții și de producție, de creștere a VAB, de creare de locuri de muncă și de stimulare a creșterii PIB. Pe lângă aceasta, problemele de intermediere limitează atât de necesara schimbare structurală a economiei în una cu o valoare adăugată mai înaltă. Prin urmare, analiza factorilor de natură financiară, care împiedică extinderea investițiilor private și identificarea unor soluții viabile de atenuare a acestora, trebuie să rămână prioritatea Guvernului. Atunci când piața financiară nu se poate autocorecta și nu găsește suficiente stimulente pentru a finanța economia reală, intervenția statului este justificată, pentru că ratarea unor oportunități economice poate produce pierderi mult mai greu de recuperat în timp. Pe plan extern, cel mai des întâlnit exemplu de intervenție a statului în ceea ce privește finanțarea afacerilor este cel al băncilor de dezvoltare, care alocă volume de capital către afacerile ce prezintă potențial, dar care, în condiții de piață, nu l-ar putea obține. Astfel, date fiind crizele tot mai frecvente și necesitatea permanentă de a susține economia, Guvernul trebuie să decidă care să fie  acel mecanism prin care fonduri publice - fie de la bugetul de stat, fie de la UE sau de la alți parteneri externi - ar putea fi alocate în mod eficient.

Chiar dacă s-ar părea că Guvernul pune în aplicare programe și măsuri de suport similare cu cele din alte state, inclusiv din țările Uniunii Europene, totuși, eficiența acestora este mult mai redusă - fapt confirmat de rezultatele economice modeste. Carențele de ordin instituțional, de rând cu cele din procesul de elaborare și de implementare a programelor, subminează din potențialul și din impactul scontat. Astfel, deoarece vorbim de resurse publice, care vin din contul contribuabililor și al firmelor ce generează valoare adăugată, alocarea acestora trebuie să urmărească principii de eficiență și de impact asupra beneficiarilor și asupra economiei în general. Evident, statul trebuie să ofere libertate deplină antreprenorilor, ca ei să decidă singuri unde să investească. Doar că, atunci când vine vorba de ajutor financiar de stat, acesta trebuie să fie țintit - atât din perspectiva unor activități economice, cât și din cea a criteriilor de evaluare a proiectelor investiționale. Drept criterii de evaluare a proiectelor ce urmează să obțină ajutor financiar de la stat trebuie urmărite cele ce țin de crearea de VAB, de menținerea și lansarea de noi locuri de muncă sau de exportul de produse procesate și servicii cu valoarea adăugată mare, respectiv nu doar cele de conformitate. Prin urmare, prioritizarea resurselor în baza unor asemenea criterii pot determina atingerea rapidă a obiectivelor de politică economică sau a celor expres stabilite de un anumit program. 

Această publicație a fost realizată de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert” (FES). Opiniile exprimate în studiul de față nu reprezintă în mod neapărat opinia FES. „Expert-Grup” nu își asumă luări de atitudine colective. Comercializarea publicațiilor FES nu este permisă decât cu aprobarea în scris a Fundației „Friedrich Ebert”.