Notă de poziție. De la supravegherea controalelor la controlul supravegherii pieței: cum propunerile de modificare a unor acte legislative pot afecta interesul public și procesul de aderare la U.E.
Авторы
Vitalie Rapcea
Director program "Infrastructură Economică și de Mediu"
Notă de poziție pe marginea „proiectului de modificare a unor acte normative (modificarea Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat și a legilor sectoriale conexe controlului de stat)”
În data de 4 septembrie 2024, Cancelaria de Stat a plasat pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (modificarea Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător și a cadrului normativ conex) . După mai multe consultări anevoioase, în data de 20 noiembrie 2024 Guvernul a aprobat cu nr. 47.11 „proiectul pentru modificarea unor acte normative (modificarea Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat și a legilor sectoriale conexe)” . Deși este salutabil faptul că în procesul de consultări publice autorii au renunțat la preluarea de către Cancelaria de Stat a funcției de birou unic de legătură pentru autoritățile de supraveghere a pieței, proiectul înaintat parlamentului spre aprobare conține, în continuare, prevederi care afectează grav spiritul Legii nr. 162/2023 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor, lege care a fost aprobată în vara anului 2023, iar în 2024, în urma unei analize efectuate de Comisia Europeană, a fost constatată drept fiind o transpunere fidelă a Regulamentului UE 2019/1020. Prin prezenta Notă de poziție elaborată de Centrul Analitic Independent Expert-Grup și Institutul Pentru Politici și Reforme Europene, încercăm să explicăm de ce propunerile incluse la art. XXXVII din proiectul de lege înaintat parlamentului spre aprobare nu sunt conforme prevederilor acquis-ului comunitar, nu sunt argumentate, afectează balanța dintre interesul mediului de afaceri și protecția drepturilor consumatorilor și pot afecta grav chiar și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În consecință, solicităm renunțarea la subordonarea supravegherii pieței legii privind controlul de stat și înaintăm o serie de alte propuneri și recomandări care mizăm să fie luate în considerație în procesul de definitivare a proiectului de lege pe platforma parlamentară.
Accesați nota de poziție disponibilă în versiune română și engleză pe pagina proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”: https://www.euromonitor.md/nota-de-pozitie-
Nota de poziție a fost elaborată în cadrul proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană (European Union in the Republic of Moldova) și co-finanțat de Friedrich Ebert Stiftung Moldova, care este implementat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup în calitate de partener principal, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene, AO Institutum Virtutes Civilis și Friedrich Ebert Stiftung Moldova.



