Cât și cum mai contează companiile de stat în economia Republicii Moldova?
Companiile de stat continuă să joace un rol important în economia națională ca proprietari semnificativi, operatori și angajați în mai multe sectoare strategice. Acestea gestionează infrastructuri critice la nivel național, cum ar fi importul și distribuția de gaze, rețelele electrice, telecomunicații, căile ferate, transport sau infrastructura drumurilor. Pe lângă aceasta, multe companii de stat oferă servicii publice importante. Având în vedere că, în ultimă instanță, proprietarii companiilor de stat sunt cetățenii Republicii Moldova, este de interes public să fie prezentat un tablou privind structura acestei proprietăți. Această analiză vine să cuantifice cum a evoluat contribuția proprietății de stat la formarea valorii în economie, câte companii mai sunt în proprietatea statului și care este starea acestora, dar și care sunt sectoarele unde companiile de stat încă au o prezență semnificativă.
Contribuția proprietății de stat la formarea valorii în economie
Structura economiei Republicii Moldova în funcție de formele de proprietate a avut modificări semnificative în ultimii 20 de ani, principala determinantă pe termen lung fiind scăderea ponderii proprietății publice și creșterea în paralel a contribuției capitalului privat local și străin.
Cota capitalului privat local la formarea PIB a crescut continuu de la 50,2% în anul 2005 la 62,8% în anul 2022, această evoluție reflectând tranziția Moldovei spre o economie de piață. Contribuția firmelor cu prezența capitalului străin (străin și mixt) a avut un trend ascendent de la 13,6% în anul 2005 la 21,2% în anul 2010 și respectiv până la 23,3% în anul 2019. Totuși, în perioada 2019-2022 observăm o inversare de trend și respectiv scăderea ponderii proprietății străine și a întreprinderilor mixte în economia Republicii Moldova, de la 23,3% în 2019 la 19,5% în 2022. Dinamica dată este rezultatul celor două crize majore prin care a trecut țara noastră:
i) impactul pandemiei Covid-19, care au afectat sever activitatea de atragere a Investițiilor Străine Directe (ISD) la nivel global, Moldova nefiind o excepție în acest sens. Investitorii străini au devenit mai precauți, concentrându-se pe piețele lor de origine, ii) impactul războiului din Ucraina, manifestat atât prin amplificarea riscurilor geopolitice, cât și prin destabilizarea economică regională.
Așa cum investitorii străini tind să evite zonele cu riscuri geopolitice ridicate, apropierea Moldovei de zona conflict. în condițiile în care, exceptând Belarusul, este unicul vecin al Ucrainei care nu face parte din NATO, a descurajat noi investiții, iar aceasta a avut drept urmare o scădere a contribuției capitalului străin la formarea economiei.
După o scădere continuă a ponderii proprietății de stat la formarea PIB, ultimii ani reflectă o revenire în creștere a rolului statului în economie.
Ponderea proprietății de stat ca și contribuitor la formarea PIB a scăzut de la 22% în anul 2005 la 16,3% în anul 2010 și respectiv 9,3% în anul 2019. Această dinamică reflectă tranziția mai accentuată a economiei moldovenești la mecanismele economiei de piață.
Din perspectiva companiilor de stat, evoluția dată se explică prin câțiva factori:
i) Reconfigurarea structurii economiei. În timp ce cea mai mare expunere a statului este în sectoare care au avut evoluții mai lente sau stagnare (ex: energie, utilități, transport feroviar), alte sectoare ale economiei dominate de proprietatea privată și străină (ex: Comerț, Automotive, IT) au câștigat teren în structura PIB-ului prin evoluții de creșteri mai semnificative, ii) Administrarea deficitară și nesistemică a proprietății publice. În multe cazuri proprietatea publică a companiilor de stat și-a pierdut din valoare din cauza problemelor asociate cu incoerența politicii de proprietate a statului, influența clientelismului politic în gestiunea acestora, corupția, ineficiența, precum și neaplicarea celor mai bune practici în domeniul managementului și guvernanței corporative a acestor întreprinderi, precum și iii) Privatizările. Chiar dacă deetatizarea proprietății publice constituie un factor care explică parțial reducerea prezenței statului în economie, în ultimii 20 ani Republica Moldova are puține istorii de succes de privatizare a activelor statului. Mai mult decât atât, chiar dacă în acest interval de timp ponderea proprietății străine și mixte (private plus străine) în formarea valorii adăugate brute în economie a crescut de la 13,6% în anul 2005 la 23,3% în 2019 , există foarte puține exemple în care procesul de privatizare să constituie catalizator de atragere a investițiilor străine. Or, realitatea acestei perioade arată că privatizarea sau concesionarea chiar și a unor active de importanță strategică precum Aeroportul Internațional Chișinău, Air Moldova sau Gările și stațiile auto au avut loc cu multe semne de întrebare legate de legalitate, transparență sau acțiuni desfășurate în detrimentul intereselor statului.
Mai multe informații găsiți în analiza integrală:
Anexe
Cât și cum mai contează companiile de stat în economia Republici Moldova?
Descarcă PDF354 KB1 descărcări



