Expert-Grup

Strategia de mobilitate: cum asigurăm modernizarea infrastructurii, competitivitatea transportului autohton și buna guvernanță în sistem?

Politici de creștere economicăIntegrare europeanăMarți, 30 iulie 20243769 vizualizări

Deși planificată pentru trimestrul III 2023, 9 luni mai târziu, la 21 mai 2024 Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a publicat pentru consultări publice proiectul ”Strategiei de Mobilitate 2030”. Documentul prezintă un interes sporit din mai multe motive: i) prezența semnificativă a statului în transport prin întreprinderile pe care le deține și administrează; ii) calitatea austeră și costul înalt a serviciilor prestate de companiile cu capital de stat din domeniul transportului; iii) reformele în derulare care pot crește prezența statului în sector; iv) riscul major de clientelism prin politizarea repartizării mijloacelor destinate pentru infrastructura de transport; v) importanța deosebită pe care o exercită mobilitatea asupra întregii economii naționale; vi) mărimea finanțării externe destinate pentru acest sector și riscul utilizării ineficiente a mijloacelor împrumutate; vii) insuficiența resurselor bugetare pentru reabilitarea infrastructurii și riscurile majore de de lapidare a patrimoniului public prin concesiuni sau parteneriate public-private în domeniul transporturilor etc.

Această notă analitică vine cu o serie de propuneri și recomandări care au drept scop:
i) promovarea unei abordări integrate asupra mobilității; ii) corelarea problemelor din domeniul transportului și mobilității cu soluțiile propuse în acest document de politici publice; iii) corelarea strategiei de mobilitate cu strategia de proprietate a statului; iv) asigurarea consecvenței strategiei de mobilitate cu precedentele documente de planificare strategică în domeniul transportului; v) includerea măsurilor care ar minimiza riscul de corupție și a gradului de politizare a deciziilor de mobilitate
. 

Conceput ca și un document integrator, așa cum o sugerează și titlul proiectului, „Strategia de Mobilitate-2030” rămâne a fi un document fragmentar. Proiectul strategiei de mobilitate este compartimentat pe modalități de transport, fapt ce accentuează abordarea segmentată. În loc să trateze transportul ca și un sistem de elemente interconectate care funcționează după un principiu similar principiului vaselor comunicante, proiectul strategiei tratează, cu un grad diferit de detaliere, fiecare modalitate de transport în parte, pe criterii ce variază de la o modalitate de transport la alta. Suplimentar, necesită a fi menționat că și indicatorii de monitorizare și evaluare utilizați în proiectul strategiei de mobilitate sunt și ei compartimentați pe modalități de transport accentuând caracterul fragmentar al documentului.

Caracterul integrator al documentului este afectat și de măsurile prevăzute în direcțiile de intervenție. Direcția prioritară 6.8. a strategiei de mobilitate recomandă „MIDR și APP să formuleze o strategie cuprinzătoare pentru sectorul aerian din Moldova”. Argumentele care stau la baza acestei recomandări nu sunt clare. Dar, dacă este recomandabilă o strategie subsectorială dedicată transportului aerian, atunci aceeași logică este valabilă și pentru elaborarea unei strategii subsectoriale și pentru transportul rutier, cel feroviar, cel naval etc. Este greu de înțeles formularea acestui tip de acțiuni de intervenție într-un document care trebuie să creeze un cadru de planificare unic pentru interoperabilitatea tuturor modalităților de transport și să ilustreze modul în care acestea contribuie la creșterea valorii pentru utilizatori, economie și societate pe ansamblu.

Obiectivele vizionare nu sunt corelate cu problemele identificate, iar direcțiile prioritare nu explică modul în care acestea contribuie la realizarea obiectivelor strategice. 

Mai multe informații sunt disponibile în nota analitică integrală:

Anexe