Club de presă. Protecția consumatorilor de energie electrică și termică, gaze naturale, servicii de alimentare cu apă și canalizare: probleme întâmpinate de consumatori și instrumentele de care dispun pentru a le soluționa
Authors
Ecaterina Rusu
Directoare program "Politici comerciale și Zona de Liber Schimb"
Adrian Lupușor
Membru, Director executiv Expert-Grup
Corina Gaibu
Expert asociat
Co-authors
—
—
Iulia Sîrghi-Zolotco
Directoare serviciu administrativ, financiar și comunicare
Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” invită jurnaliștii și reprezentanții mass-media la Clubul de presă: „Protecția consumatorilor de energie electrică și termică, gaze naturale, servicii de alimentare cu apă și canalizare: probleme întâmpinate de consumatori și instrumentele de care dispun pentru a le soluționa”, care va avea loc marți, 4 noiembrie, începând cu ora 15:00, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova (ANRE), str. A. Pușkin, nr. 52/A, mun. Chișinău.
Evenimentul își propune să abordeze principalele probleme și provocări cu care se confruntă consumatorii de servicii reglementate din sectoarele energetic și al utilităților publice, să analizeze noile reglementări în domeniu și să prezinte instrumentele practice prin care pot fi apărate drepturile consumatorilor.
Subiectele de discuție vor include:
- Particularitățile facturării consumului de agent termic în blocurile cu încălzire cetralizată și modul de repartizare a costurilor conform noilor reglementări;
- Drepturile consumatorilor în cazul problemelor de calitate, întreruperilor sau erorilor de facturare la serviciile de energie electrică, gaze naturale, apă și canalizare;
- Rolul gestionarului de condominiu și al furnizorilor în asigurarea unei facturări corecte și transparente;
- Sprijinul oferit de Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova pentru soluționarea litigiilor și informarea consumatorilor.
Printre vorbitori:
- Alexei TARAN, director general, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică;
- Alexandru STRAISTARI, șef secție relații cu consumatorii, ANRE;
- Daniela DAN, consultant secție asistență juridică și reprezentare, Departamentul juridic, ANRE;
- Vasile LEU, șef secție investiții gaze naturale, Departamentul gaze naturale și energie termică, ANRE;
- Mihaela PASCAL, directoare executivă, Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova.
Moderator: Vitalie RAPCEA, director de program în cadrul Expert-Grup, managerul proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova”.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile în agenda atașată.
Pentru participare la eveniment vă rugăm să vă înregistrați pe formularul disponibil mai jos, până pe 03 noiembrie, ora 18:00.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în calitate de lider de consorțiu, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene și finanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.
This event has already taken place; registrations are closed.


