Reforma sistemului achizițiilor publice din Republica Moldova – o reformă cu restanțe

Situație devine și mai dramatică, în condițiile în care în lipsa acestei instituții, agenții economici în vederea soluționării contestațiilor pot apela doar la instanțele de judecată. În acest context, menționăm că numărul de contestații depuse în 2015 a fost de 743, variind anual în jurul valorii de 7-8% din totalul procedurilor achizițiilor publice - o pondere semnificativă în numărul total de proceduri.
Potrivit autorului, situația creată este rezultatul inconsecvențelor temporale în ajustarea cadrului legal din domeniul achizițiilor publice. Conform noii legi de achiziții publice, începând de la 1 mai 2016, Agenția Achiziții Publice nu s-a mai făcut responsabilă de soluționarea contestațiilor, funcția respectivă trecând în competența ANSC, care trebuia să devină funcțională de la 1 ianuarie 2017 și care până în prezent așa și nu a fost creată.
Tergiversarea procesului de instituire a ANSC și peripețiile în crearea acestei insituții generează o serie de riscuri pentru sistemul de achiziții publice, unul dintre acestea fiind subminarea încrederii agenților economici în imparțialitate ANSC. Astfel, tărăgănarea procesului de constituire a instituției generează suspiciuni în mediul de afaceri privind interesele ascunse ale persoanelor responsabile de selectarea consilierilor pentru soluționarea contestațiilor. Alte riscuri asociate țin și de corupția, coluziunea sau de alte scheme de mimare a procesului de competiție în achizițiile publice din ultimul an, din motiv că majoritatea agenților economici defavorizați pe parcursul ultimului an, cel mai probabil, nu au dorit să meargă în instanțele de judecată pentru a contesta deciziile autorităților contractante, din cauza complexității și duratei proceselor judiciare.
În lipsa unui mecanism veritabil de contestare, succesele înregistrate în ajustarea cadrului legal la prevederile europene, precum și mărirea transparenței datorită noului sistem de e-achiziții devin foarte fragile, deoarece eforturile de a mări transparența și eficiența sistemului de achiziții nu sunt complete fără o autoritate de contestare funcțională și independentă.
În acest sens, este imperativă urgentarea procesului de instituire a Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor de către Parlementul Republicii Moldova și asigurarea independenței și funcționalității acestei instituții.



