„Prima rândunică” la Bălți. Locuitorii celei mai înalte clădiri rezidențiale din Bălți cu 16 etaje vor putea economisi până la 30% pe facturi

În paralel, pilotăm și primul instrument de creditare bancară pentru Asociația de locatari, care va permite co-finanțarea a 20% din valoarea investiției. Este proiectul pilot (Prima Rândunică) pentru lansarea Fondului pentru Eficiența Energetică în Sectorul Rezidențial al Republicii Moldova, gestionat de CNED, elaborat, la fel, cu suportul Expert-Grup, și care va începe din 2025 finanțarea investițiilor în eficiență energetică din întreaga țară, în baza experienței și lecțiilor învățate în cadrul proiectului respectiv.
Sperăm că asemenea proiecte, cu suportul partenerilor de dezvoltare, să continue, iar cetățenii țării noastre să se bucure din ce în ce mai mult de beneficiile eficienței și, implicit, independenței energetice, spre care tindem cu toții.
Mulțumim tuturor partenerilor implicați în acest proiect!: Ministerul Energiei al Republicii Moldova; Centrul Național pentru Energie Durabilă; Embassy of the Kingdom of the Netherlands in Moldova; SlovakAid; European Union in the Republic of Moldova; Energy Community Secretariat.
Detalii în reportajul video:
Reportajul a fost realizat de către Nord-News, cu suportul Fundația Soros Moldova.



