Monitorizarea implementării Strategiei de administrare a proprietății de stat în domeniul Î.S și al S.C
Știți ca avem si o strategie națională elaborată cu suportul Expert-Grup şi aprobată de Guvern în 2022? Păi iată: doar 13 din 69 de acțiuni ale Strategiei privind administrarea proprietății de stat au fost realizate integral în perioada 2023–2025.

Raportul de monitorizare Expert-Grup arată că deși vorbim de o reformă necesară şi bine fundamentată, aceasta a avut până acum un ritm de implementare mult sub țintele asumate:
225 de entități cu capital de stat la mijlocul anului 2025 — față de ținta de 185 pentru 2027
nicio privatizare finalizată în trei ani
peste o treime din portofoliu — în insolvabilitate sau inactivitate
rentabilitate aproape de zero la întreprinderile de stat, iar 15 companii generează 98% din profitul sectorului
totuși, vărsămintele la bugetul de stat au crescut de circa 7 ori, până la 691 mil. lei în 2025
Explorați toate constatările, bilanțul celor 69 de acțiuni și recomandările noastre în infograficul interactiv:
Accesați infograficul aici
Alte infografice și videografice
InfograficCum susține Uniunea Europeană dezvoltarea locală în Republica Moldova
21 iulie 2026
InfograficCe ar trebui să facă viitorul Guvern pentru a relansa economia?
8 iulie 2026
InfograficCum reorganizăm Agenția Proprietății Publice?
29 iunie 2026
InfograficPracticile comerciale incorecte: ce reprezintă și cum le identificăm
15 ianuarie 2026