Expert-Grup

Cum reorganizăm Agenția Proprietății Publice?

Infografice și videograficedata publicării:Luni, 29 iunie 202612 vizualizări
Cum reorganizăm Agenția Proprietății Publice?

Expert-Grup a lansat un infografic interactiv care prezintă, într-o singură pagină, diagnosticul și viziunea de reorganizare a Agenției Proprietății Publice (APP). Instrumentul transpune în format vizual și accesibil constatările „Analizei alinierii funcționale a structurii organizatorice a APP” (Expert-Grup, 2023) și potențialele direcții de dezvoltare instituțională în contextul elaborării unui eventual Program de Dezvoltare Instituțională 2026–2030, oferind decidenților, experților și publicului larg o imagine de ansamblu asupra mizelor reformei și a etapelor prin care aceasta ar putea fi realizată.

În centrul analizei se află un decalaj structural: un mandat extins, exercitat pe fundalul unei capacități cronic insuficiente. APP exercită funcția statului de proprietar asupra unui număr larg de companii de stat și un patrimoniu de zeci de miliarde de lei, însă o face cu o arhitectură tipică unui minister, cu doar circa 67% din funcții ocupate, cu un management al riscurilor slab organizat și fără instrumentele digitale necesare unui mandat atât de complex. La acestea se adaugă politizarea instituției și absența unei viziuni de dezvoltare organizațională.

Infograficul structurează diagnosticul în opt constrângeri structurale, grupate pe cele patru arii funcționale ale agenției. Pornind de la cele 25 de constatări documentate în analiza funcțională, fiecare constrângere — de la planificarea strategică și designul organizațional, la guvernanță, evidență, administrare corporativă și valorificare — poate fi explorată interactiv, împreună cu implicația de politici publice asociată. Per ansamblu, concluzia este una singură: structura actuală nu mai corespunde mandatului.

Pe partea de soluții, infograficul propune o reorganizare etapizată, desfășurată pe trei orizonturi de timp. În primul rând, pe termen scurt se impun măsurile imediate — reorganizarea internă pe funcții, operaționalizarea sistemului informational și transformarea întreprinderilor de stat în societăți pe acțiuni. În al doilea rând, pe termen mediu, se consolidează guvernanța corporativă și se ancorează modelul de holding în Strategia de proprietate și în Legea nr. 121/2007 și se ajustează cadrul normative necesar pentru înființarea unui holding de stat. În al treilea rând, pe termen lung, până în 2029, se crează — un Holding de stat care preia administrarea corporativă a companiilor cu capital de stat. Prioritatea imediată rămâne o APP fortificată, concentrată pe valorificarea patrimoniului public și a terenurilor proprietate publică, pe digitalizare și pe o evidență riguroasă. Reforma vizează, astfel, toate cele trei funcții ale mandatului: (i) administrarea corporativă, (ii) evidența și monitorizarea patrimoniului și (iii) valorificarea proprietății publice.

Infograficul integrează și propunerile de poziționare strategică a agenției, formulate în Programul de Dezvoltare Instituțională propus de Expert-Grup. Acesta include o misiune și viziune revizuite și orientate spre impactul economic și beneficiul public — precum și valorile pe care un APP reformat ar urma să le asume. Trebuie menționat că aceste formulări reprezintă recomandările Expert-Grup, urmând a fi asumate în cadrul normative și în Programul de Dezvoltare Instituțională dacă se va decide implementarea acestei reforme.

Documentul vizual se încheie cu cinci decizii de politici publice supuse dezbaterii. Acestea acoperă modelul de reorganizare în trei orizonturi, depolitizarea conducerii, trierea întreprinderilor și delimitarea bunurilor imobile, ajustarea modalității de finanțare a APP, ajustarea cadrului normative și fondarea holding-ului. Prin acest format, Expert-Grup își propune să faciliteze un dialog informat între autorități, experți și societate, înaintea adoptării deciziilor referitoare la reorganizarea APP.

Descoperă infograficul integral aici

Infografic realizat cu suportul Regatului Țărilor de Jos.

Alte infografice și videografice