Expert-Grup

Expert-Grup a publicat Raportul de monitorizare independentă privind implementarea Strategiei de administrare a proprietății de stat

Понедельник, 27 апреля 2026 г.634 просмотров
Expert-Grup a publicat Raportul de monitorizare independentă privind implementarea Strategiei de administrare a proprietății de stat
Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” a publicat Raportul de monitorizare independentăaportul de monitorizare independentă a implementării Strategiei cu privire la administrarea proprietății de stat în domeniul întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.

Raportul analizează progresele înregistrate în perioada 2023–2025 în implementarea Strategiei pentru anii 2023–2030, evidențiind atât măsurile întreprinse până în prezent, cât și principalele direcții de acțiune necesare pentru etapa următoare. În același timp, documentul aduce în prim-plan evoluțiile recente din sectorul companiilor de stat și subliniază importanța consolidării guvernanței corporative, eficientizării administrării patrimoniului public, orientării mai ferme spre optimizarea portofoliului și consolidarea performanței economice. 

Contextul strategiei

Strategia cu privire la administrarea proprietății de stat în domeniul întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat pentru anii 2023–2030 a fost elaborată ca răspuns la necesitatea reformării modului în care statul își exercită rolul de proprietar în economie, într-un context caracterizat de eficiență scăzută, guvernanță corporativă deficitară și lipsa unei viziuni coerente asupra rolului proprietății publice.

Importanța acestor entități pentru securitatea economică și furnizarea serviciilor publice esențiale, coroborată cu angajamentele Republicii Moldova față de partenerii externi, în special Uniunea Europeană și FMI, a impus definirea unui cadru strategic clar, capabil să redimensioneze rolul statului în economie și să asigure alinierea acestuia la bunele practici internaționale.

Scopul principal al Strategiei este raționalizarea și eficientizarea administrării sectorului întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.

Principalele constatări ale raportului

Raportul arată că implementarea Strategiei în perioada 2023–2025 a înregistrat progrese, însă ritmul reformelor rămâne insuficient pentru atingerea obiectivelor asumate. Evaluarea arată că doar o parte din acțiuni au fost realizate integral. Acest tablou indică o implementare parțială și confirmă necesitatea accelerării intervențiilor în etapa următoare.

Autorii evidențiază că Strategia rămâne pe deplin relevantă, întrucât sectorul companiilor de stat continuă să concentreze resurse semnificative, dar și disfuncționalități structurale. La începutul anului 2025, portofoliul public includea 161 întreprinderi de stat și 66 societăți comerciale cu participarea statului, dintre care 54 cu o cotă de peste 30%. Totodată, doar 139 de entități au raportat activitate la BNS, ceea ce reflectă un decalaj semnificativ între structura formală a portofoliului și activitatea economică reală.

Raportul mai relevă că rolul proprietății de stat în economie a crescut în ultimii ani, însă această evoluție reflectă mai ales intervenția statului în context de criză. Ponderea proprietății de stat în PIB a crescut de la 9,3% în 2019 la 15,4% în 2024, în principal pe fondul majorării cheltuielilor publice și al rolului companiilor din energie. Cu toate acestea, contribuția directă a companiilor de stat la valoarea adăugată rămâne limitată, estimată la 2,5–3% din PIB, în timp ce sectorul privat local generează 62,7% din valoarea adăugată, iar capitalul străin și mixt 18,7%.

Potrivit raportului, importanța economică a companiilor de stat rămâne relevantă, dar ponderea lor relativă este în scădere. În 2024, acestea concentrau circa 79,5 miliarde lei în active, 38,9 miliarde lei capital propriu, 54,1 miliarde lei cifră de afaceri și aproximativ 29,3 mii de angajați. Raportat la economia națională, acestea reprezentau 11,6% din active, 13,2% din capital propriu și 8,1% din cifra de afaceri, ceea ce confirmă extinderea mai rapidă a sectorului privat.

Autorii au mai evidențiat că procesul de raționalizare a portofoliului a fost inițiat, dar rezultatele sunt încă sub nivelul țintelor asumate. Programul de implementare a strategiei de proprietate prevede reducerea numărului de entități cu capital de stat de la 233 la 185 la finele anului 2027. Cu toate acestea, la 30 iunie 2025 numărul acestora era încă de 225, iar în perioada 2023–2024 au fost radiate doar 15 entități (11 ÎS și 4 societăți comerciale), la care s-au adăugat încă 2 în prima jumătate a anului 2025. Persistența unui număr ridicat de entități inactive sau în dificultate reprezintă una dintre principalele probleme structurale ale sectorului. La 1 ianuarie 2025, 43 de întreprinderi de stat erau în proceduri de insolvabilitate sau lichidare, iar alte 26 nu desfășurau activitate. În cazul societăților comerciale cu capital majoritar de stat, 13 erau în dificultate și 7 inactive. În total, peste o treime din portofoliu se află într-o stare nefuncțională sau problematică.

Potrivit autorilor, eficacitatea implementării este vizibilă mai ales la nivel normativ, dar mai redusă la nivel structural. Printre acțiunile realizate se numără elaborarea mecanismului de triere a întreprinderilor de stat și a societăților comerciale cu capital de stat și realizarea efectivă a clasificării întreprinderilor, actualizarea cadrului normativ privind administrarea și deetatizarea proprietății publice și elaborarea standardelor de evaluare. În schimb, măsuri esențiale precum privatizarea entităților triate, restructurarea celor neviabile sau reglementarea reprezentării statului în societățile comerciale au fost realizate parțial sau nu au fost realizate. Totodată, nivelul de realizare a angajamentelor ce vizează ajustarea cadrului normativ în vederea sporirii eficienței Guvernului în administrarea întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital de stat atestă mai multe restanțe, inclusiv datorită amânării proceselor de elaborare, promovare și aprobare a actelor normative vizate.

Autorii au mai concluzionat că eficiența utilizării patrimoniului public rămâne limitată, iar riscurile fiscale rămân valabile. Dimensiunea activelor gestionate de stat nu este însoțită de rezultate financiare proporționale, în special în cazul întreprinderilor de stat, unde capitalizarea este influențată semnificativ de intervenții bugetare. În același timp, menținerea unui număr mare de entități inactive sau în dificultate implică costuri administrative și riscuri suplimentare pentru bugetul public. 

În urma analizei, autorii susțin faptul că coerența strategică este bună, dar a fost parțial afectată de decalajul în care a fost aprobat Programul de implementare a strategiei. Strategia este aliniată cu alte documente de politici și susținută de Programul de administrare a proprietății publice 2024–2027, însă aprobarea acestuia abia în iunie 2024  a afectat ritmul de implementare al activităților. În plus, partea de coerență este afectată de aprobarea ulterioară a Strategiei Naționale de Dezvoltare Economică, care conține prevederi confuze și contrare în raport cu strategia proprietății de stat.

Raportul accentuează faptul că durabilitatea reformei depinde de consolidarea guvernanței corporative și reducerea interferenței politice. Progresele realizate până în prezent sunt încă fragile și pot fi reversibile în lipsa unor mecanisme instituționalizate de management, monitorizare și responsabilizare. Separarea clară între funcțiile comerciale și cele de interes public rămâne o condiție esențială pentru sustenabilitatea prevederilor strategiei.

Concluzia generală

Concluzia generală a raportului este că Strategia este bine fundamentată, dar implementarea trebuie accelerată și orientată mai ferm spre rezultate. La jumătatea perioadei de evaluare, sectorul companiilor de stat rămâne caracterizat de un portofoliu extins (225 de entități), un nivel ridicat de inactivitate și o eficiență economică inegală. În aceste condiții, prioritățile următoarei etape trebuie să vizeze trierea accelerată a entităților, reducerea celor neviabile și creșterea performanței economice a celor menținute.

Recomandările principale

Recomandările principale formulate de către autori converg spre optimizarea portofoliului și consolidarea performanței economice. Acestea includ accelerarea proceselor de lichidare și privatizare, actualizarea informației privind entitățile inactive, introducerea unor indicatori clari de performanță și consolidarea guvernanței corporative. În același timp, succesul Strategiei trebuie evaluat prin rezultate concrete: reducerea numărului de entități neviabile, diminuarea riscurilor fiscale și creșterea valorii economice generate de companiile de stat.

Mai multe date și detalii găsiți în raportul integral disponibil mai jos:

 Urmăriți și înregistrarea video a evenimentului:

Raportul și evenimentul  a fost elaborat Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, în cadrul proiectului  „Sprijinirea reformei întreprinderilor de stat prin îmbunătățirea cadrului legal, reorganizarea APP și implementarea principiilor de bună guvernare”.