Piaţa Produselor Petroliere din Moldova: analiza reglementării, concurenţei şi preţurilor

Importanța sectorului produselor petroliere în Republica Moldova este incontestabilă atât din punct de vedere economic, cât și social, având în vedere faptul că acestea sunt utilizate atât pentru consumul final, cât și intermediar. Astfel, orice variație de preț a benzinei, motorinei sau a gazului lichefiat presupune un impact dublu, atât asupra populației care cumpără direct de la pompă, fiind afectate bugetele gospodăriilor casnice, cât şi asupra agenților economici și, în special, asupra prod
Prin urmare, studiul respectiv a oferit răspunsuri la cele mai importante întrebări ce țin de calitatea concurenței, eficiența cadrului regulator și justificarea prețurilor la principalele produse petroliere în baza unor estimări cantitative (matematice și econometrice) și calitative. Studiul a inclus și o analiză comparativă pentru a înțelege în mod cât mai obiectiv situația din sector în raport cu alte țări din regiune. Totodată, au fost identificate problemele majore specifice sectorului analizat și, în dependență de acestea, a fost prezentat un set de recomandări de politici relevante.
La masa rotundă au fost prezenţi experți reprezentanţi ai companiilor petroliere, ai instituţiilor publice, Ministerul Finanţelor, Banca Mondială, ONG-uri de specialitate, jurnalişti.
Masa rotundă a avut loc în incinta sălii de conferințe a hotelului Jolly Alon (str. Maria Cebotari nr. 37), ora 10:00.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP în cadrul Programului comun al Consiliului Europei și Uniunii Europene privind susținerea democrației în Republica Moldova.
Похожие мероприятия
Смотреть все
Primăria orașului Leova va emite obligațiuni municipale în valoare de 9 milioane lei pentru dezvoltare urbană
27 мая 2026 г., время 00:00
or.Leova, Clădirea primăriei

Forumul Național al Pieței Muncii și Dialogului Social din Republica Moldova
30 апреля 2026 г., время 09:00
Digital Park, Community Hall

Eveniment de prezentare a Raportului de monitorizare privind implementarea Strategiei de administrare a proprietății de stat în domeniul Î.S și al S.C cu capital integral sau majoritar de stat
23 апреля 2026 г., время 10:00
VisPas Hotel

Paradoxul dintre deficitul forței de muncă și rata mare de inactivitate a populației Moldovei discutat în cadrul ședinței CONSECON
4 марта 2026 г., время 00:00
În gradina la ion