Oferta publică privind obligațiunile APL emise de localitatea Sireți

Localitatea Sireți inițiază un proiect strategic pentru comunitate și își diversifică sursele de finanțare prin lansarea primei sale emisiuni de obligațiuni municipale. Evenimentul de lansare a Ofertei publice va prezenta detalii despre mecanismul emisiunii și impactul asupra proiectelor de infrastructură planificate.
Prin această emisiune, în valoare de 3 milioane de lei, Primăria Sireți va atrage resurse financiare care vor fi utilizate pentru modernizarea a 7 km de drumuri locale, facilitând mobilitatea, stimulând economia locală și îmbunătățind confortul și calitatea vieții locuitorilor.
Obligațiunile municipale oferă oportunități sigure pentru investitori și beneficii directe pentru localitate, reprezentând o soluție eficientă de finanțare a dezvoltării comunitare.
Fie că sunteți persoană fizică, persoană juridică sau investitor activ pe piața de capital, oferta de obligațiuni municipale din Sireți oferă șansa de a obține randamente atractive și stabile, susținând în același timp dezvoltarea locală - un instrument financiar sigur, cu potențial de câștig mai bun față de alte opțiuni de investiție din piață.
La eveniment veți putea afla detalii despre oferta de obligațiuni, condițiile de participare și beneficiile investiției. A se vedea agenda anexată.
Data: 3 septembrie
Ora: 10:00
Locația: Summit Events & Conference Center, sala Roșie, str. Tighina, 49/3, Chișinău
Sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților publice, mediului de afaceri, comunității investitorilor, experți financiari, lideri de opinie, mediul academic și presa.
Pentru confirmarea participării, vă rugăm să trimiteți un e-mail la dumitruniculaita@expert-grup.org sau să completați formularul de înregistrare de mai jos, până pe data de 2 septembrie, ora 20:00
Pentru detalii suplimentare, ne puteți contacta la telefon: (+373) 697 78 567, Dumitru Niculăiță, Manager Comunicare „Expert-Grup”.
Evenimentul este organizat în cadrul programului de suport pentru APL-uri în lansarea de obligațiuni municipale, implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.
Anexe
AGENDA. Eveniment de lansare „Oferta publică privind obligațiunile APL emise de localitatea Sireți”
Descarcă PDF152 KB1 descărcări
Evenimente conexe
Vezi toate
Eveniment. Strategia de mobilitate: cum asigurăm modernizarea infrastructurii, competitivitatea transportului autohton și buna guvernanță în sistem?
30 iulie 2024, ora 14:00
Summit Events & Conference Center, sala Barcelona

Primăria orașului Leova va emite obligațiuni municipale în valoare de 9 milioane lei pentru dezvoltare urbană
27 mai 2026, ora 00:00
or.Leova, Clădirea primăriei

Forumul Național al Pieței Muncii și Dialogului Social din Republica Moldova
30 aprilie 2026, ora 09:00
Digital Park, Community Hall

Eveniment de prezentare a Raportului de monitorizare privind implementarea Strategiei de administrare a proprietății de stat în domeniul Î.S și al S.C cu capital integral sau majoritar de stat
23 aprilie 2026, ora 10:00
VisPas Hotel