Masă rotundă „2 ani de la implementarea ZLSAC în Republica Moldova: impact și lecții învățate”

Centrul Analitic Independent Expert-Grup Vă invită să participați la masa rotundă dedicată evaluării a 2 ani de la Implementarea ZLSAC în Republica Moldova, în cadrul căreia va fi prezentat studiul realizat de către Vadim Gumene, Director Program „Politici Comerciale și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător”, în cadrul Centrului Analitic Independent Expert-Grup.
Studiul cuprinde o examinare detaliată a structurii comerțului cu UE. Sunt prezentate principalele produse de import și export, dar și principalele țări de destinație. Studiul explică care sunt atuurile exporturilor moldovenești, totodată, descriind în mod obiectiv cauza diminuării anumitor exporturi.
Participanții la eveniment vor avea posibilitatea să discute principalele progrese și deficiențe în implementarea Acordului de Asociere în Republica Moldova și să dezbată cele mai stringente probleme care împiedică implementarea reformelor. De asemenea, evenimentul își propune să treacă în revistă și principalele progrese înregistrare de sectoarele economiei după 2 ani de implementare ZLSAC.
Pentru înregistrarea la eveniment completaţi formularul de mai jos, platforma este deschisă până pe data de 10 aprilie, ora 19.00
Dacă aveți nevoie de clarificări și/sau explicații suplimentare, nu ezitați să ne contactați la adresa natalia@expert-grup.org "> info@expert-grup.org .
Agenda finală (EN) Agenda finală (RO)
Acest eveniment a avut deja loc, înregistrările nu mai sunt disponibile.
Anexe
Agenda finală, Română
Descarcă PDF248 KB1 descărcări
Agenda finală, Engleză
Descarcă PDF236 KB1 descărcări
Evenimente conexe
Vezi toate
Videoconferință „Criza COVID-19: Cum ieșim din criză și de unde găsim bani? Prioritățile investiționale și sursele de finanțare ale acestora”
4 iunie 2020, ora 11:00
Platforma ZOOM

Videoconferință online „COVID-19: cum salvăm economia națională și pregătim terenul pentru o relansare post-criză”
8 aprilie 2020, ora 11:00
Privesc.Eu

Evenimentul de prezentare a studiului „Viziune de alternativă privind combaterea evaziunii fiscale și promovarea complianței fiscale în Moldova în baza experimentelor comportamentale”
18 februarie 2020, ora 10:00
Sediul „Expert-Grup”

Conferința MEGA „Concluziile anului economic 2019 și prognoze pentru 2020”
30 ianuarie 2020, ora 10:00
Hotelul Regency